Ziua Îndrăgostiților în fiecare zi?! 5 pași pentru o relație bazată pe respect și dragoste

February 13, 2019
De toate câte un pic

    De Ziua Îndrăgostiților despre ce vorbește toată lumea?! Corect, despre cuplu, relații, fluturi, trandafiri, ș.a.

    Eu nu o să mă laud cu cadoul drăguț pe care l-am primit 4 zile în urmă pentru că noi nu prea suntem cu sărbătorile oficiale, și nici nu o să fac poze cu trandafiri de jumătate de metru în brațe, în schimb, o să vă împărtășesc 5 principii/obiceiuri ce stau la baza relației noastre și care ne-au apropiat mai mult în cei aproape 5 ani de când suntem o familie. 

    1. Vedeți de unde ați pornit și unde vreți să ajungeți

    Fiecare partener vine într-o relație cu un bagaj emoțional imens în mare parte luat din familia în care a crescut. Vrem noi sau nu, acesta ne influențează felul în care percepem dragostea, ne manifestam sentimentele, acționăm în anumite situații. De cele mai multe ori, în familia nou-formată, tinerii repetă paradigmele văzute la mama și tata. Din păcate, dacă nu stăm și analizăm de unde se trag replicile acide, atitudinea față de bani / copii / job, riscăm să repetăm aceleași greșeli pe care, copii fiind, deseori ne-am spus că nu le vom comite în familia noastră. Iată de ce, e neapărat să vă faceți timp periodic, împreună cu partenerul vostru, să discutați felul în care doriți să deruleze lucrurile la voi în relație. Începând cu cele mai mici detalii, precum cine și de ce duce gunoiul, și terminând cu principiile de parenting care vor sta la baza relației voastre cu copii. Nu mai faceți cum a făcut mama, bunicul sau unchiul. Construiți ceva al vostru, unic. Nu există un set de reguli care să se atribuie perfect în toate familiile. Important e ca ambii parteneri să se simtă împliniți și să rezoneze cu cele decise.

    2. Comunicați mult

    Pentru mine contează mult ca Omul meu să știe cum a derulat ziua mea, iar eu să știu cum a fost a lui. De aceea, una dintre primele întrebări pe care le adresăm reciproc e : "Și iubi, povestește, ce ai făcut azi?! Ai ieșit din casă, apoi...?". Îmi amintesc când l-am întrebat prima dată pe soțul meu asta (pe atunci încă boyfriend), lui nu îi venea să creadă că eu chiar sunt interesată de activitățile, trăirile lui de zi cu zi. Noi nu facem asta cu scopul de a ne controla reciproc sau ceva de genul, e un fel natural de a ne conecta și a ne arăta că ne pasă unul de altul.

 Datorită acestui ritual, în familia noastră niciodată nu au apărut întrebări de genul : "de ce nu ai reușit să faci mâncare?!" sau "ce mare lucru ai făcut azi de ești obosit după o zi de stat la birou?!". Eu încerc să pătrund în provocările cu care se confruntă Omul meu și la fel face și el.

Aici avem câteva reguli nescrise :

-Nu subestimăm impactul emoțional al unui eveniment asupra unuia dintre noi (adică nu spunem, "ei, mare treabă, trebuia să..).

-Empatizăm cu cele povestite.

-Oferim păreri, nu soluții (adică folosim "eu cred că..., nu "trebuie să...").

    3. Fii interesat pe bune de ceea ce îți povestește partenerul tău

   Soțul meu lucrează în domeniul IT. El e super-entuziasmat de fiecare dată când îmi povestește cu ce se ocupă și ce greutăți a întâlnit pe parcursul zilei. Eu cred că foarte curând, voi deveni și eu expert în acest domeniu))

Vice versa tot e valabil. Omul meu mă asculta de fiecare dată cu atenție când îi povestesc despre grădiniță, blogging, anumite situații pe care nu știu cum să le rezolv, idei de video, etc. Noi nu doar ne ascultăm reciproc; noi punem întrebări și încercăm să intrăm în esența celor povestite.

Eu încă nu cunosc un om căruia nu îi place să fie ascultat și apreciat când împărtășește ceva despre ce e pasionat. Fiți pe aceeași undă cu partenerul vostru, asta va aduce doar beneficii în relația voastră.

!Important : Nu încercați doar să păreți interesat de subiect. Falsitatea se simte. Nu e plăcut. Îți taie cheful de a povesti ceva data viitoare.

     4. Rezolvați conflictele până a vă culca și niciodată, dar NICIODATĂ, nu dormiți separat

    Ăsta e de fapt un principiu biblic și îmi place mult cum a formulat Apostolul Pavel: "să nu apună soarele peste mânia vostră".

Vă spun din proprie experiență, un conflict neaplanat la timp, evoluează în ceva mai mare și mai urât.

Fiecare partener pleacă la lucru a doua zi și cară după el un bagaj emoțional apăsător. Dacă ești ca mine, abia de te poți concentra la job și nu mai savurezi ziua cum ar trebui dacă ești certat cu jumătatea ta.

    Recunosc, nouă nu mereu ne reușește asta și încă încercăm să ne disciplinăm la acest capitol, dar m-am convins că dacă mă culc supărată, îmi e de zeci de ori mai greu să mă reconectez cu Omul meu. În mare parte, acesta se datorează unor conexiuni aiuratice pe care le fac în mintea mea în tot acest timp: "el și-a cerut scuze, dar de fapt nu îi pare rău. Dacă știa că mă deranjează, de ce a făcut un anumit gest. Aha, nu e prima dată când ne certam din acest motiv, deci lui îi place asta. Bla bla bla". Într-un final, ajung la grteșita concluzie că Omul meu nu mă mai iubește! Vă povestesc și îmi e amuzant de felul în care conectez totul în capul meu în acele momente, dar cred că mulți dintre voi se vor regăsi.

Fiți înțelepți, nu lăsați să se coacă în mintea voastră astfel de scenarii, rezolvați conflictele până la somn.

    5. Investiți timp și resurse în relația voastră

Eu sunt singură, atunci când v-ați căsătorit cu partenerul vostru, ați planificat să fiți fericiți împreună până la adânci bătrâneți. Eu vreau să vă dezamăgesc, fluturii din stomac din ziua nunții NU sunt suficienți pentru a atinge acest scop. Ca o relație să fie frumoasă și să aducă satisfacție ambilor parteneri, de ea trebuie de avut grijă. E exact ca și cu o floare , dacă nu o uzi, se ofilește. De fapt, orice lucru de care nu ai grijă te părăsește într-o zi. Eu cu soțul meu investim în relația noastră. Pe lângă ieșirile în 2, aprecierile, cadourile și grija reciprocă, noi citim cărți despre relații de cuplu și mergem, periodic, la seminare/cursuri dedicate special cuplurilor. Deseori, informațiile comunicate în cadrul a astfel de evenimente, ne ajută să înțelegem de ce reacționăm diferit în anumite situații, ce facem greșit, cum să soluționăm unele conflicte, ce nevoi personale rămân neîmplinite în rutina zilnică, etc. Multe din cele scrise mai sus nu le-am fi aplicat în relația noastră dacă nu investeam în dezvoltarea acesteia și consider acest punct crucial pentru succesul îndelungat al căsniciei.

    Voi ce altceva mai faceți zilnic pentru a păstra focul dragostei în relația voastră?!


S-ar putea să te intereseze și:

Decembrie poate fi magic și în pandemie! Prinde 24 activități din calendarul Advent pe care să le faci împreună cu copilul tău până la Crăciun.

November 27, 2020

deschide articolul

Despre publicitatea pe Instagram

May 28, 2020

deschide articolul