#oFEMEIEunMUNTE. Reprofilare după concediul de îngrijire a copilului. Începutul meu.

August 17, 2021
Maternitate

    3 ani

    Atât mi-a luat să decid a mă reprofila și a face, în sfârșit, ceea ce îmi place.

    Tocmai 3 ani, Karl! Dar acușica o să înțelegeți de ce zic eu "tocmai")


    Deși multă lume crede că eu sunt psiholog de formare, de fapt, eu am absolvit Relații Internaționale. Cariera în diplomație mă aștepta cumințică să ies din concediul de îngrijire a copilului, să mă îmbrac la patru ace și să mă așez la masa de negocieri.

    Viața însă a decis altceva pentru mine. În momentul în care am devenit mamă, am început să trăiesc cu adevărat. Și nu mă refer la experiențele care mi-au fost date să le trăiesc ci la modul conștient în care treceam fiecare zi, fiecare acțiune printr-o analiză complexă - de ce am reacționat în felul X în situația Y? Ce am vrut să transmit și ce a înțeles copilul meu? Cum ALTFEL puteam comunica? Pot eu oare să îl învăț pe David cum să fie fără ca eu să devin acel model demn de urmat pentru el?

    Lipsa răspunsurilor la zecile de întrebări pe care le aveam m-au făcut să caut - cărți, workshop-uri, oameni care să îmi umple setea de cunoaștere. Așa am ajuns pasionată de psihologie. Așa a început transformarea mea [sau mai bine zis - regăsirea mea]. A fost un proces deloc ușor, cu ups and downs, cu negare, ieșire din zona de confort, renunțare la tiparele absorbite în copilărie, rescrierea hărții lumii. Am săpat în trecut până la rădăcină, m-am vindecat și apoi am rămas blocată în prezent.

    Eu știu de unde se trag anumite reacții ale mele, știu cum să le gestionez corect și, de cele mai multe ori îmi reușește, dar habar nu aveam ce fac mai departe. Cum, după ce am făcut pace cu trecutul meu, să mă focusez ca să dau maxim randament pe viitor? Cum înțeleg ce vreau să fac mai departe, cum împart asta pe task-uri micuțe, cum pornesc din punctul în care sunt și valorific resursele pe care le am, cum ajut sutele de oameni care-s în situații similare ca mine să înțeleagă încotro?! Cum investesc în viitor și nu mă scald la nesfîrșit în a-mi blama trecutul?


    Mi-ar fi plăcut să fac psihologie ca să îmi aranjez pe policioară toate informațiile absorbite de-a lungul timpului (și încă nu am renunțat la idee) dar nu mă vedeam terapeut. Prea nerăbdătoare sunt ca să parcurg procesul pe care l-am trecut eu cu alți oameni. Eu sunt despre ce avem aici și acum, unde vrem să ajungem și cum facem ca în X timp să fim acolo deja.


    Și cum se întâmplă de obicei - arunci o întrebare în Univers și rămâi deschisă pentru orice fel de răspuns, așa a aterizat coaching-ul în viața mea care-i exact despre asta. Într-o zi, 3 ani în urmă, m-am trezit cu un mesaj de la Larisa Cepoi în inbox care vorbea în termeni complet necunoscuți mie la momentul ăla. Și cum eu îs omul care sare fix în ceea despre ce habar nu are - am ieșit cu Larisa la o cafea. Ea mi-a povestit ce face, cum a ajuns aici și de ce crede că ar fi util și relevant pentru comunitatea mea să afle despre coaching. Eu am ascultat, m-am prefăcut că am înțeles, am zâmbit politicos la despărțire, și dusă am fost. Am început totuși să-i urmăresc activitatea Larisei și periodic să google-esc ceea ce nu înțelegeam din povestirile ei. Nimic mai mult.


    Toate pe vechi până m-am apucat de KIDDO. Și aici am simțit o prăpastie enormă între ceea ce vroiam să fac și felul în care acționam. Aveam de stins incendii peste incendii, o tonă de task-uri care nu se mai terminau, o echipă în creștere care aștepta mereu răspunsuri de la mine și eu efectiv simțeam că mă înnec. Mi-am amintit atunci de coaching și știam sigur că anume de asta aveam nevoie. Și n-am dat greș.

    Ședința de coaching pe care am avut-o cu Larisa înainte de a pleca în Nepal a fost mindblowing. Nu pentru că a rezolvat toate provocările pe care le aveam ci pentru că mi-am dat seama că anume acest instrument îmi lipsește mie - îndrumare. Asta eu fac cu oamenii dragi mie, cu multe persoane din comunitate, dar la nivel amator. E timpul să trec la următorul nivel - cel de profesionist. Și da, eu aș fi putut citi niște cărți, urmări niște seminare ca să înțeleg ce și cum, prinde câreva tehnici dar asta ar fi durat o veșnicie. Nu de astă dată. Pe direcția asta am decis să început cum se cuvinte, cu studii ca atare, o școală în spate și experți care să mă ghideze în acest parcurs.

    Și iată-mă-s la nici jumătate de an distanță, studentă în cadrul Școlii Internaționale de Coaching Noble Manhattan. Sunt trei săptămâni de când am început lecțiile și e indubitabil una dintre cele mai grozave experiențe pe care le-am avut până acum.

    Eu o să vă povestesc pe parcurs cum se aranjează piesele puzzle-ului dar nu azi.

    Azi vreau să NU FIȚI ca mine. Nu așteptați tocmai 3 ani ca să luați decizii care vă vor îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Acționați! Iar dacă nu știți încotro - apelați la un coach)

    V-am pupat și fug la învățat!

S-ar putea să te intereseze și:

Festivalurile împreună cu copiii: la ce te aștepți și ce iese de fapt

June 10, 2018

deschide articolul

#cumamalaptat - experienta mea tristă (la început) și cum aș fi putut evita o groază de greșeli

August 1, 2018

deschide articolul