Mitul mamei care le reușește pe toate

November 3, 2020
Maternitate

    Eu creez frustrări. Știu. Când intri pe pagina mea și a altor mămici “perfecte” de la noi, mereu machiate și implicate în zeci de proiecte, cu odrasle zâmbitoare și aranjate la patru ace, te învăluie un soi de tristețe. Te uiți la boțul tău de om de alături care deși e hrănit, ohihnit și distrat, oricum ceva îl nemulțumește și plânge la fiecare 20 minute, treci accidental prin fața oglinzii și îți vezi părul strâns în vârful capului în grabă dimineață, cearcănele, pijamaua din care nu ai mai ieșit ultimile 3 zile. Nu te mai iubești. Mai ai câteva kg în plus pe burtică care nu au dispărut la 2 zile după naștere cum se întâmplă la mai toate vedetele, subiect care devine senzație peste noapte la zeci de site-uri de știri.

    În fond, ce faci tu? Stai acasă cu copilul. Zilele tale cam toate-s la fel, trase la indigo. Trezit la primul scâncit al copilului, jucat, pregătit micul dejun, dus lupte interminabile cu el ca acesta să mănânce măcar un pic, ieșit la plimbare, dus conversații banale cu alte mămici ca tine, care încearcă să pară bine dar în realitate nu-s, curățenie, adormit, activități, cină. Când ai câteva minute libere, intri pe Social Media pentru evadare în lumea exterioară, pentru o doză de informații interesante, inspirație, comunicare, sau pur și simplu să mai vezi ce face lumea.

    Și dai de mine.

    Mamă de 2 copii cuminți, cu un soț extraordinar, urmărită și admirată de mii de oameni, antreprenor la început de cale, alergătoare de distanțe lungi, persoană care citește câte 50 cărți pe an, care nu ratează nici un eveniment din oraș, care arată iritant de atrăgătoare.

    Iar tu, abia de reușești să ajungi vie la sfârșit de zi ca să te contopești cu patul de care ți-a fost atât de dor.

    Iartă-mă!

    M-am lăsat dusă de val și din dorința de a te inspira către acțiune în mod constant (sau mai degrabă din orgoliul de a părea femeia perfectă care le reușește pe toate), am uitat să-ți arăt partea mea umană, am uitat să-ți zic că sunt la fel ca tine, un simplu om cu zeci de lupte interioare.

    Îmi amintesc perfect vocea aia apăsătoare din cap care-ți repetă în mod constant că ești inutilă, că viața trece pe alături cât tu stai acasă cu copilul. Cel mai greu e că ea se bate cap în cap cu iubirea imensă pe care o ai pentru puiul de om de lângă tine, căruia vrei să i te dărui 100 %, instinctiv să îl aperi de orice i-ar putea face rău, iar asta înseamnă prezența ta non-stop.

    De aproape 5 ani de când sunt mamă, acesta e default setting-ul meu. Ori de câte ori plec de-acasă jonglez între dorința de a petrece cât mai mult timp cu copiii mei pe de o parte și nevoia de a evolua, de a-mi umple rezervorul emoțional din oameni, evenimente, pe de alta. În condițiile în care, ca toți oamenii am doar 24 h la dispoziție, rup din clipele pe care le-aș dedica familiei.

    

    Orice realizare vine la pachet cu un anumit grad de sacrificiu. Eu încă învăț asta.

    Copiii mei s-a întâmplat să plângă de multe ori prima perioadă când ieșeam diminețile la alergat. În unele zile, pentru că absența mea a devenit mai simțitoare, aceasta se răsfrânge asupra comportamentului lor.

    Proiectul la care lucrez îmi ia o bună parte din timp și energie deci petrec net mai puțin timp cu soțul meu. Asta creează tensiuni. Evident.

    Am zeci de mesaje la care vreau să răspund dar pur și simplu nu mai apuc. Mă simt că trădez încrederea celor care așteaptă măcar o inimioară.

    Plutesc într-o mare de necunoscut în ceea ce privește afacerea pe care o dezvolt. Abia de văd lumina de la capătul tunelului. De zeci de ori pe zi mă prind la ideea cât de ușor părea vs câte provocări am întâlnit din moment ce m-am apucat.

    Alergarea. Mai fiecare dimineață e despre lupta cu a rămâne la călduț și anticiparea satisfacției de la final. Se întâmplă să deconectez alarma și să adorm înapoi. Mă blamez toată ziua pentru asta. În timpul alergărilor mă cuprinde un amalgam de stări. Uneori e atât de greu încât mă gândesc la ce bun fac ceea ce fac?!

    Nu citesc la fel de mult cât mi-aș dori pentru că nu-mi mai ajung ore.

    De aspectul meu fizic în general tac, 95 % e meritul geneticii.

     EU NU LE REUȘESC PE TOATE!

    Ori de câte ori îmi vedeți fățuca fericită pe Social Media, amintiți-vă că fiecare experiență are zeci de substraturi despre care nu apuc să mai povestesc, sacrificii. Toată lumea încearcă să-și vândă partea cea mai frumoasă pe rețelele de socializare. Don’t buy this sh*t! Noi toți suntem oameni!

    Nu lăsa succesele altcuiva să-ți dicteze imaginea de sine. Tu faci tot ce poți mai bine la etapa actuală cu resursele pe care le ai. Iar dacă simți că un anumit cont, om, nu-ți dă o stare de bine, activează anumite insecurități ale tale, nu mai urmări acel om (cu riscul ca eu să mă trezesc cu minus nu știu câți urmăritori).

    Viața e un amalgam de stări, experiențe deopotrivă pozitive și negative, iar persoanele publice din online nu sunt scutite de cele mai puțin plăcute. Ele pur și simplu nu le arată.

S-ar putea să te intereseze și:

De ce să optezi pentru babywearing? Beneficii științifice și practice.

November 28, 2018

deschide articolul

Iartă-mă, primul meu copil...

October 4, 2018

deschide articolul