#jurnaldecarantina #scrisoarea2

March 23, 2020
Maternitate

    Ce-am facut zilele astea?!

    Da’ ce crezi că poate face o mamă de doi copii toată ziua?! Nimic din ce se vede. Trezit, pregătit micul dejun, făcut ordine, jucat, ieșit afară, da da, am ieșit afară. Câtă iresposabilitate! Mi-a scris cineva a doua zi după declanșarea panicii, numai venisem din vacanță la 4 dimineața, nici nu reușisem să mă bezmiticesc cu starea asta de alertă și interdicțiile de a merge la terenurile de joacă (la care, apropo, nu era decît un singur copil, și unde nu am stat decât 3 minute), precum că ce fel de influencer ești tu (titlu pe care, printre altele, niciodată nu mi l-am atribuit)? Ce exemplu dau persoanelor care mă urmăresc? Eu n-am povestit niciodată despre hate-ul din mediul virtual, răspund mereu drăguț, n-am blocat vreodată pe cineva pe rețelele de socializare, mereu am crezut că mesaje de acest gen nu mă afectează. Realitatea este însă alta. N-am nici o problemă cu oamenii care au o părere diferită de a mea, ba dimpotrivă. Sunt om, se întâmplă să greșesc. Admit asta. Dar oare când ne vom învăța să ne exprimăm constructiv părerea, să criticăm acțiunea nu persoana, să nu mai punem etichete și să aruncăm cu noroi în stânga și-n dreapta de parcă de partea cealaltă a ecranului ar sta un robot, nu o ființă vie?!

    Eu am impresia că cei care scriu astfel de mesaje n-au stat niciodată cu doi copii de 2 și respectiv 4 ani cel puțin o oră, nu tocmai o zi. Ai mei nu au acces la ecrane decât 20 -maxim 30 minute pe zi, cu întrerupere. Ei îs obișnuiți să ieșim afară, să schimbăm mediul de două ori pe zi. Nu-i pot ține închiși în casă 24/7. O să ne ieșim cu toții din minți. Nu-mi e ușor să-i țin departe de locurile de joacă usuale, trebuie să le explic de câteva ori pe zi ce înseamnă carantină și de ce alegem spații mai izolate. Îi bag în mașină și ieșim în pădure. Nu-i pun nici pe ei, nici altă lume în pericol. E obositor. Faptul că nu au interacțiuni cu alți copii înseamnă că eu mereu trebuie să fiu în priză și să inventez jocuri noi. Nu-mi vine asta în mod natural. De ce nu povestește nimeni despre provocările acestea?!

    Alicia Valcov a făcut o postare zilele astea și Doamne, mai bine de atât nu putea să o formuleze.

"În carantina asta sunt două categorii de oameni:  
   1. Cei favorizați (care nu au copii)!
    2. Cei defavorizați (care au 1,2,3,4 copii)!"

    Inițial, zic bey, prea sumbru, nu știu cum. Dar oare nu-i adevărat?! Majoritatea simțim la fel, puțini avem curajul s-o spunem. Când văd postări ale oamenilor single care se vaită că trebuie să stea în casă tot acest timp, îmi vine să…offf, mai bine mă abțin. Voi serios?! Iartă-mă, acum vorbește invidia din mine. Eu să fi fost în locul lor, atâtea făceam. Am zeci de documentare pe Netflix care abia așteaptă a fi vizionate, cărți care se doresc a fi citite, cursuri ce trebuiesc trecute. O banală baie fierbinte aș face-o de una SINGURĂ!

    Nu mă înțelege greșit, eu îmi ador copiii. Sunt perfect conștientă de faptul că această perioadă e ocazia perfectă să ne conectăm cu ei la un nivel mai profund, să petrecem timp de calitate împreună, asta și încerc să fac, dar dacă vorbim numai despre partea plină a paharului, oare nu-i facem pe toți cei care au sentimente nu doar roz cu privire la toată situația asta să se simtă DEFECȚI?

    Ai mei îs mici, eu nu știu ce greutăți întâmpină părinții de școlari, cei de adolescenți. Îmi spunea o prietenă că fiul ei a cedat emoțional într-o zi, că îi e dor de colegi, de interacțiunile de la cercurile extra-curiculare. Lumea virtuală nu umple acest gol, nu-l umple nici adulților, dar copiiilor. Mai este și presiunea școlară, zeci de teme pentru acasă expediate pe Viber copiilor, responsabilitate adițională pusă pe umerii părinților mulți dintre care au griji până peste cap gândindu-se cum să se descurce financiar în perioada asta și imediat după. Nu toți sunt norocoși să poată lucra de-acasă și să-și mențină un venit cât de cât stabil.

    Știi, deseori, când totuși am inspirație să fac ceva deosebit cu băieții, totul iese invers decât am planificat. Eu pregătesc rechizitele, prezint activitatea, storc din mine tot entuziasmul ca după nici 5 minute, cel mare, colericul, să-mi spună:
    -Stai, nu așa! Dă să-ți arat eu cum!
Și-apoi, după alte 5 minute de dezastru, urmează clasicul:
    -Da' hai mai bine să facem altceva!

    Ohhh, de-ai ști cât de greu mă abțin să nu-mi exteriorizez iritarea. Știu, nu e vina lor, așteptările mele îmi provoacă această stare. Încă învăț să savurez procesul și nu destinația finală. Eu îți mulțumesc că-mi citești scrisorile. Îmi e mai ușor să știu că este cineva la celălalt capăt de fir căreia îi pot împărtăși trăirile mele. Poate, într-o oarecare măsură, te regăsești și înțelegi că #nuestisingura . Iar asta e ca o îmbățisare între două suflete care, de 13 zile, aproape 24/7, #stauacasa.

[va urma]

S-ar putea să te intereseze și:

Prima lună cu 2 copii sub 2 ani în casă. Cum savurăm fără să ne ducem cu pluta?!

January 21, 2018

deschide articolul

Travaliu și naștere neplanicată (a 2-a sarcină)

December 27, 2017

deschide articolul