#jurnaldecarantina #scrisoarea1

March 17, 2020
Maternitate

    E ora 7:30 seara. Suntem de exact o săptămână în izolare. Eu mi-am hrănit Omul și odraslele, am aruncat calculatorul și o carte în rucsac, telefonul și căștile în buzunar, mi-am încățat ghetele preferate și am ieșit la un date cu…mine. Unde?! Nici mai departe, nici mai aproape decât la doi metri de la scara blocului, în mașină. Nici măcar de o călătorie cu ascensorul nu am avut parte, trăim la primul etaj.


    Ohh, să fi văzut ce dramatic m-au petrecut copiii când să plec, zici că mă trimiteau la război. Mark s-a cotoțat la mine în brațe insistând că "eu merg cu mami afară!" , David s-a încleștat de piciorul meu și cu lacrimi de crocodil îmi tot repeta: "nu vreau să pleeeeeeci!". Mă simțeam cea mai oribilă mamă din lume. Știu, îți e cunoscut sentimentul. VINA. "Ce fel de mamă-s eu dacă am nevoie de o pauză de la proprii mei copii?!”. Eu n-am învățat încă cum să scap de acest dialog din capul meu, zi-mi dacă ție îți reușește. Tot ce știu e că ne face bine tuturor ca eu să ies undeva să mă reculeg. După o zi de tunat în mod constant din resursele mele interioare în ei doi, o oră două de singurătate îmi încarcă bateriile mai mult decât 8 ore de somn (pe care nici acum, după 4 ani de când sunt mamă nu le am legate). Mi-am luat timp să le explic unde și de ce plec, niciodată nu îi las plângând, mi s-ar rupe sufletul. Pupici, îmbrățisări și ne vedem mai târziu.

    Ce le-am zis?! Adevărul. De ce să-i mint, eu nici nu pot, de fapt. Îmi amintesc cineva i-a spus lui David odată că ciocolata nu e bună și mi s-a părut atât de nedreaptă minciuna asta încât nu m-am putut abține și imediat i-am tăiat-o: ba e chiar tare gustoasă. De asta adulții și copiii o iubesc. Ciocolata asta însă are mult zahăr rafinat și alte ingrediente dubioase care nu fac bine corpului și creierului tău de asta noi alegem să nu o cumpărăm. Acasă, pe raftul de sus din frigider avem ciocolată din aia sănătoasă, când ajungem, te servesc. Și i-am dat. Fără ca el să-mi amintească. Așa se clădește încrederea.


    La fel am făcut și azi. Le-am zis că știu că ei ar vrea ca eu să stau non-stop doar cu ei. Și eu îi iubesc infinit de mult și îmi place să ne jucăm, să citim împreună, să ne drăgostim, dar eu sunt om și obosesc, de gătit, de făcut curat, de rutină. La final de zi am nevoie să mă plimb un pic și să-mi fac ordine în gânduri, cum fac și ei în jucarii. Tati lucrează prima jumătate a zilei, iar eu în a doua. Și la fel cum el merge în cealaltă cameră și ne roagă să nu îl deranjăm, eu merg afară unde e liniște și eu mă pot concentra la activitatea mea. Le-am reamintit că tatăl lor îi iubește la fel de mult ca mine și vrea să petreacă timp cu ei, să se distreze împreună.

"Când vii?!", m-a întrebat cel mare.

"După ce veți adormi. Vă iubesc."

"Bine! Și eu te iubesc. Să vii repede.”

"Nepărat, puiule!"


    Astea-mi sunt planurile pentru următoarele 2 luni, până se încheie starea de alertă din țară. Să mă refugiez în mașină. Altfel, eu nu voi rezista mult. Știi, pe mine dacă vrei să mă vezi ofilindu-mă, încuiemă în casă. Atâta tot. Extrovertul din mine, omul care-și ia energia de la oameni, din evenimente frumoase și aventuri, nu recunoaște toată treaba asta cu #stauacasa. Logic - eu încerc să îi explic, că e doar o perioadă, că soarele-i mereu după nori și că  #totulvafibine, dar crezi că e așa ușor să deconectezi emoțiile? Da, te focusezi pe aspectele pozitive, și admir oamenii proactivi care găsesc soluții și pe timp de criză dar, la moment, eu nu fac parte din categoria aia. M-am blamat toate zilele astea pentru că nu mă simt așa cum AR TREBUI să mă simt. De asta, am dispărut de pe Social Media. Cred că anxietatea mea a ieșit la suprafață acum mai mult ca niciodată.


    M-am deconectat aproape total de la IG și Facebook. N-am urmărit știri, Omul meu mă informează cu privire la date importante. Cercetătorii spun că în situații de pericol/stres, se activează creierul nostru primitiv, amigdala, care declanșeză una dintre următoarele reacții: fugă, luptă sau îngheț. Eu am înghețat. Și cred că nu pot face față singură perioadei astea. N-am vrut să ascund felul în care mă simt cu adevărat, poate că te vei regăsi în cele scrise de mine și îți va fi mai ușor să știi că #nueștisingură.

S-ar putea să te intereseze și:

Despre drama mamelor care-și trăiesc extenuarea în tăcere

November 19, 2020

deschide articolul

CUM și DE CE să storci și să congelezi lapte matern?

July 10, 2018

deschide articolul