Educație financiară la copii, partea a II-a. Idei despre cum copilul tău poate face bani extra începând chiar de azi.

July 22, 2021
Parenting

    Subiectul abordat alaltăieri a stârnit mult interes din partea voastră ceea ce bucură enorm. Viitorul e luminos atâta timp cât deja astăzi facem acțiuni în a schimba percepția copiilor despre bani și oportunități care îi așteaptă dincolo de ce văd ei la moment. Cum spunea minimalistu.eu : “Bani sunt o tonă pe lumea asta. Îs peste tot. Eu numai trebuie să depun efort să îi iau. Dacă SUA poate să printeze 3 trilioane de dolari ca să acopere o criză mondială (dada, sunt mai multe dedesubturi aici, dar concentrați-vă la esența mesajului), atunci vreau și eu o bucățică din acest tort imens.” N-am cum să nu fiu de acord cu Vlad)
    Nu peste noapte, dar noi putem să ne dezvoltăm o mentalitate diferită la acest aspect decât cea a generației părinților noștri în care la orice dorință a noastră auzeam replica "N-avem bani!".

    Pe lângă a investi timp și resurse în a ne educa pe noi înșine, putem să-i ghidăm și pe copiii noștri să dezvolte creativitate și disciplină în a genera bani. Vă arunc în continuare lista cu idei pe care mi-ați împărtășit-o pe stories. E prea prețioasă ca să rămână doar acolo.
Let's go!

    Ce poate face un copil începând cu 3 ani ca să-și câștige propriii bănuți?

  • Să culeagă fructe/legume din grădină și să le vândă.
  • Să facă treburi casnice. Aici foarte atent cu ce îi delegați și ce îi achitați pentru că în scurt timp s-ar putea să nu vrea să facă nimic prin casă pe gratis. Există responsabilități pe care le au toți membrii familiei, precum spălatul vaselor - toți folosim tacâmuri deci le curățăm, nu e treaba mamei doar pentru că e femeie; strânsul jucăriilor - te-ai jucat, fii bun și fă ordine după tine, aranjatul patului de dimineață - e camera ta, păstrează curățenia, ș.a. Mai sunt însă și chestii de făcut prin casă pe care oricum nu le-am face noi, pentru care am achita un om străin, deci pe alea le puteți pune pe umerii copilului și îi plăti pentru asta. În familia noastră ar fi: spălatul podelelor, udatul florilor, călcatul hainelor, spălarea încălțămintei (când mie mi-i lene).
  • Să prepare (puteți face asta împreună) limonadă, brioșe, ceva bunișor și să vândă vecinilor din curte.
  • Să facă un târg de jucării, cărți și haine Îcare nu-i mai trebuiesc.

    Aici și la punctul de mai sus eu anticipez o scuză din partea părinților: "Înainte, la țară, mai puteai face asta, dar la bloc e mai greu." Come on, majoritatea avem grupuri pe Viber cu toți locatarii, vecini pe care i-am cunoscut la terenul de joacă. Organizați, faceți împreună cu copilul invitații la târg, mergeți din ușă în ușă, scrieți pe chat, trâmbițați despre inițiva copilului dvs. NU VĂ FIE RUȘINE! Nu umblați cu cerutul și nu faceți asta pentru că nu vă puteți permite să îi dați copilului 50-100 lei pe care îi va câștiga. Nu e despre rezultat, ci despre ceea ce învață el în acest proces. Ce-i mai important, ce gândește lumea (care mereu are ceva de comentat - mai ales cei care nu fac nici o brânză) sau ce lecții îi transmiteți copilului dvs?

  • Să presteze servicii părinților/rudelor: masaj, coafură, manichiură, babysitting.
  • Să pună creativitatea la bătaie și să-și vândă creațiile: picturi, modele din plastilină/ceramică, origami, etc.
  • Să ofere ajutorul la treburile casnice vecinilor: să plimbe câinele, să spele mașina, să ude plantele din ogradă, etc.
  • Să adune flori de câmp și să le vândă soților vecinelor.
  • În țări în care se sortează gunoiul și se achită pentru el, să adune plastic și sticlă și să o ducă la punctele de colectare.


    Oportunități mai sunt, cu siguranță, în timp devenim mai sensibili la a le vedea. Eu o să mai completez lista pe parcurs.

    În încheiere, vreau să las un mesaj aici de la o persoane din comunitate care a punctat câteva dureri de-ale mele din care sper mult, noi toți să învățăm:

    "Înainte de a le transmite copiilor noștri despre educația financiară, ar trebui noi sa învățam, pentru ca eu cel puțin nu am avut așa ceva acasă. De mică când îmi doream ceva, mai întâi întrebam dacă mama are bani și dacă primeam un NU, atunci următoarea întrebare era ”Da’când vei avea, îmi vei cumpăra?”
    Ai mei m-au lăsat pentru prima oară la lucru la 18 ani. Îmi tot ziceau să-mi trăiesc copilăria și adolescența că voi avea când să lucrez (observați cum munca e din start asociată cu durere, de parcă nu poți lucra și savura atât procesul cât și rezultatul).  Cred că dacă aș fi muncit de mică, acum aș ști mai bine să economisesc și să nu-mi doresc tot ce văd. Dar un exemplu de “educație financiară” ar putea fi târguiala cu tata, atunci când venea obosit de la munca si îmi zicea ca primesc 50 de bănuți de ciorap, dacă îl descalț)) Pe timp de iarna făceam câte 2 lei/zi. Îmi doresc să trec și eu “clasa” și să învăț ce înseamnă educație financiară ca apoi să-i transmit asta copilului. Cred că sunt mulți părinți din generația noastră repetenți la acest capitol."

    Vă las cu acest gând. Mai reflectăm la acest subiect în articolele viitoare.
    Între timp, hai cu implementatul a măcar ceva din cele punctate mai sus))

S-ar putea să te intereseze și:

"Nu e al tău!"

August 14, 2019

deschide articolul

Tot ce nu ți-am spus vreodată, tată!

April 29, 2019

deschide articolul