Cum să ne asigurăm că ceilalți vor vorbi respectuos cu copilul nostru atunci când noi nu suntem lângă el?

October 7, 2019
Parenting

    Eu nu-s mirată de înregistrarea audio devenită virală în care o profesoară de la un liceu din capitală strigă și înjosește copii de clasa I. Revoltată? Da! Dezgustată? Da! Empatică față de copiii și familiile care au avut de îndurat coșmarul ăsta? Cu siguranță da! Însă deloc mirată.

    De ce? Pentru că eu zilnic fiind cu băieții mei la terenuri de joacă publice văd aceeași atitudine a părinților făță de PROPRII LOR COPIII. Unde nu te întorci vezi copii care trebuie să asculte de părinți ca de comandati de oști, fără a protesta și a pune întrebări. Amenințări, strigăte, presiune emoțională, bruscări, astea-s la ordinea zilei. Voi ați făcut vreodată temele de-acasă cu copiii voștri? Cât v-a ținut răbdarea?! Dacă tu îți tratezi copilul în așa fel, de ce crezi că lăsându-l pe mână cuiva căruia, haideți să fim sinceri, îi pasă mai puțin de odrasla ta, atitudinea va fi alta? Noi toleram asta ca societate. De asta avem ceea avem. Eu nu o sigura data am auzit părinți care spun: "Profesoara copilului meu e destul de severa, dar asta e chiar bine. Altfel cum ții în frâu generația asta de copiii care nu știu de nici un Dumnezeu?!".


    Eu am crescut într-o familie obișnuită, părinții mei, la fel ca și ai tăi probabil, m-au educat așa cum făceau toți. Uneori cu amenințări, alteori cu o palmă la fund, fără prea multe explicații la sutele mele de întrebări, pe alocuri cu "Rusine!", "Așa am zis eu!", "Așa trebuie!".
    Când am devenit mamă, eu am luat decizia să îmi abordez copii un pic diferit, aveam mai multe resurse si mai putine griji decât ai mei, deci am citit despre felul în care se dezvoltă un copil la nivel psiho-emoțional, despre nevoile lui, despre parenting și cum să ne educăm armonios odraslele în secolul digital.
    Toate bune până în momentul în care David a crescut și a început a interacționa cu mai multă lume, nu doar cu mine și taică-su. Fiecare ieșire din cuibul nostru îmi stârnea un sentiment ciudat, iar trebuia să explic de ce nu vorbesc cu David bebelușește, de ce îi dau voie să se murdărească, de ce îi explic "dacă el oricum nimic nu înțelege", ș.a. Timpul a trecut, eu m-am obișniut cu fel de fel de priviri și întrebări, iar la un moment dat, am remarcat o chestie interesantă. Fie că sunt la un teren de joacă unde nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște, fie acasă alături de bunei, rude sau prieteni, modul în care eu (sau Stas) comunic cu David - face diferența.

    NOI, părinții, suntem cei care setăm "планка". Cei din jur observă cum vorbești cu copilul tău și se ajustează, deși nu le vine mereu natural. De exemplu, eu sunt uimită de metamorfoza prin care a trecut mama mea de-a lungul acestor 3 ani cu David. Să mă fi gândit eu vreodată că va avea atâta răbdare să îi explice (logic) de ce se poate și de ce nu se poate de făcut ceva, să țină cont de părerea unui copil de 2 ani și un pic, să îl corecteze pe tatăl meu când el îi mai zice lui David că e rușine să plângă că e bărbat?! Jos pălăria, mama! La fel e și cu străinii, ei văd respect reciproc în relația noastră cu David și i-l oferă cu ușurință.
Pe termen lung, modul în care comunici TU cu odrasla ta va fi punctul de referință pentru el și nu va permite nimănui să îi vorbească mai urât, nu va intra în relații toxice, nu se va supune autorităților doar pentru că așa trebuie, va trata pe cei din jur cu respect.
    Parents, we set the tone!
Investiția, răbdarea și dedicarea voastră de astăzi va aduce roade cu fiece an tot mai mult și mai mult.

    

    Nu nu nu! Dragi părinți, frica nu-i unica metodă prin care îți câștigi respectul și facilitezi cooperarea. Copiii noștri nu-s niște animale pe care sistemul educațional trebuie să le dreseze!
E trist. Trist că în câteva zile se vor liniști apele și totul va fi dat uitării.
    Învățați-vă de mici copiii să nu tolereze urletele și abuzul, de oricare gen. Asigurați-i că pot avea încredere deplină în voi să vă spună prin ce au trecut dacă li se întâmplă să fie martori / victime la astfel de situații. Și acționați! NU TĂCEȚI! Nu căutați ce a făcut copilul de a meritat ca profesorul să îl numească "prostănacule" sau să arunce cu ceva în el. PROTEJAȚI-VĂ COPIII, ORICE V-AR COSTA!


S-ar putea să te intereseze și:

Furia la copil: cum îl învățăm să o gestioneze?

February 24, 2021

deschide articolul

Educație financiară la copii, partea a II-a. Idei despre cum copilul tău poate face bani extra începând chiar de azi.

July 22, 2021

deschide articolul