"Copilul meu mă lovește atunci când are o criză de furie! Ce să fac? Rabd, îl lovesc înapoi ca să înțeleagă că mă doare, îl pedepsesc...?"

December 8, 2020
Parenting

    Agresivitatea copilului îndreptată împotriva noastră trezește zeci de triggere și insecurități ale adultului din noi deci reația noastră poate fi nu tocmai cea mai înțeleaptă. Ne simțim amenințați, piedem controlul și se aprinde becuțetul roșu care ne semnalează să ne luăm puterea înapoi; asta pentru că reacția e dictată de creierul primitiv care e lipsit de empatie și raționament.

    Niciodată, dar NICIODATĂ nu luați manifestările furiei copilului la personal: lovituri, cuvinte neplăcute aruncate în dreapta și în stânga, ele sunt mai degrabă un fel de descărcare (în unele situații - un strigăt de ajutor decât o manifestare a urii). Copilul vă iubește la fel de mult și atunci când vă respinge, el pur și simplu nu a învățat unde să-și canalizeze emoțiile puternice și le răsfânge asupra persoanei care se află în imediata apropiere de el (de cele mai multe ori un membru al familiei).

    E absolut normal să îți vină să trăsnești pe cineva/în ceva când te înfuriezi. Gândiți-vă la reacțiile voastre în acele clipe: înjurați, trântiți ușa, ieșiți din odaie, faceți lucruri nechibzuite, spuneți chestii persoanei dragi doar ca să o faceți să o doară la fel de mult ca pe voi. Și-apoi vă liniștiți. Și vă pare rău. Dar faptul e consumat.

    Reacțiile astea impulsive pot fi stăpânite în timp iar asta se numește inteligență emoțională care unora le ia ani să o dezvolte iar mulți nici nu depun mare efort în acest sens și rămân la reacții primitive de manifestare a furiei.

    Totuși, tolerăm loviturile?!

    Categoric nu.

    Și-aici sunt două scenarii: situație calmă și de criză.

    În momentul în care copil are impulsul de a ne lovi, în mod respectuos dar ferm trebuie să-l oprim din a face asta.

-Mami, vreau încă un episod de desene.
-Scumpule, am avut o înțelegere că ăsta a fost ultimul. Mâine deja.
-Eu vreau ACUM!

    Și vine furios spre mine ca să mă lovească. Îi prind mâinile și îi zic:
-Nu îți permit să mă lovești. Mă doare. E corpul meu și o să-l protejez. Să faci și tu la fel. Ție îți place când cineva te lovește?
- Nu!
- Când ești furios, poți să lovești în pernă sau să dai din picioare. Cum vrei să scoți dragonul din tine acum?
-Să lovesc în pernă.
-Minunat!

    În situație de criză, când copilul se zbate, trântește pe jos și e copleșit de emoții, abordarea de mai sus va funcționa abia după ce se calmează. Asta pentru că atunci când emisfera stângă a preluat controlul, el nu este în stare să asculte nimic de ordin rațional. Copilul nu vă aude. Vă îndepărtați la distanță sigură de ele (ca să nu vă treziți cu un picior în față) și îi repetați periodic:

-Înțeleg că ești furios/frustrat. Eu o să aștept aici ca tu să-ți consumi emoția. Nu îți permit să mă lovești pentru că mă doare. Oricând ai nevoie de o îmbrățișare, eu sunt aici să ți-o ofer.

    Când valurile se calmează, treceți prin dialogul de mai sus.

    Netolerând agresivitatea îndreptată la adresa noastră dar reacționând matur în acelați timp, noi, părinții le oferim câteva lecții valoroase:

1. E ok să simți ceea ce simți. Te accept și iubesc chiar și atunci când nu ești în toane bune.
2. Agresivitatea, în nici o circumstanța, nu e acceptabilă și trebuie oprită.
3 . Există multe feluri în care poți să-ți trăiești emoțiile, găsește-o pe cea care să nu afecteze negativ pe cei din jurul tău.
4 . Corpul tău e al tău și trebuie să-l protejezi. Nimeni în nu are nici un drept să-ți facă durere. Ripostează atunci când ești agresat.

    Acum, să analizăm reacțiile des întâlnite în societatea noastră în situații similare:

    Părinții își lovesc copilul înapoi ca el să înțeleagă că doare.
Nimic bun din asta copilul nu a învățat, decât că e ok să dai înapoi. Dacă vreți ca micuțul să conștientizeze ceea ce simțiți, faceți apel la vreo situație din trecut în care cineva l-a lovit și l-a durut.

    Părinții se supără pe copil.
Asta se numește manipulare. Pe viitor copilul s-ar putea să-și inhibe sentimente din frica de a nu o întrista pe mama.

    Părinții îl pedepsesc  pe copil.
Așa micuțul internalizează faptul că nu e ok să simți ceea ce simți și să asocieze manifestarea emoțiilor puternice cu durerea, să se simtă rușinați, vinovați ori de câte ori îi încearcă ceva similar.

    Copiii înțeleg ce le comunicați și la vârsta de un an când încep a manifesta astfel de comportament. Explicați-le cu blândețe despre emoții, identificarea lor înainte ca acestea să ne copleșească, canalizarea furiei și a impulsului de a lovi. Oferiți-le alternative: nu e voie să lovești în oameni, dar poți lovi în perete, în palmele mele, orice funcționează în familia voastră. E important paralel să ne învățăm a ne gestiona propriile trăiri, pentru că vrem noi sau nu vrem, în timp copilul preia din comportamentul nostru și ne oglindește în totalitate. Asta e și partea cea mai frumoasă a parentingului, noi credem că îi educăm pe ei, dar de fapt, revoluția se întâmplă întâi în noi înșine.

S-ar putea să te intereseze și:

"Nu e al tău!"

August 14, 2019

deschide articolul

Tot ce nu ți-am spus vreodată, tată!

April 29, 2019

deschide articolul