2019 a fost despre CONȘTIENTIZARE

December 30, 2019
De toate câte un pic

    Mie îmi place decembrie pentru că mă face să reflectez asupra anului ce a trecut. Îmi număr binecuvântările, îmi analizez eșecurile, mulțumesc pentru lecții de viață, experiențe și oameni.

   Dacă e să caracterizez 2019 printr-un cuvânt, atunci acesta ar fi conștientizare.

   Anul acesta eu am trecut printr-o metamorfoză interioară semnificativă și felul în care percep lumea și propria-mi persoană diferă mult de cum o făceam la început de ianuarie. Procesul a fost lent și cred că a debutat mai devreme decât 12 luni în urmă, cert este că ceea ce am conștientizat m-a făcut să-mi asum anumite decizii și să ies total din zona de confort.

    2019 m-a făcut să înțeleg că...

  ...acțiunile și alegerile mele aparent neînsemnate fac diferența pe termen lung. Eu nu trăiesc într-o bulă de săpun, ceea ce mănânc, îmbrac, cumpăr, afectează direct mediul înconjurător; și nu doar la ziua actuală ci încă sute de ani. Asta m-a determinat să fac maxim ce pot la moment pentru a reduce plasticul din viața mea și a consuma mai conștient resursele planetei noastre.

   

  ...eu nu am nevoie de lucruri pentru a fi fericită.

  "Păstrează doar acele obiecte care-ți aduc bucurie"- ne îndeamnă Marie Kondo în bestseller-ul ei international "Magia curățeniei". Cu acest gând în minte și analizând utilitatea fiecărui lucru, pe la mijloc de iulie, am aruncat / dăruit mai mult de jumătate din obiectele pe care le aveam în casă. Am rămas doar cu strictul necesar. Nu vă pot reda ce eliberare am simțit atunci. A fost o curățenie generală nu doar în locuința mea ci și în suflet. De atunci, sunt extrem de atentă la ce obiecte permit să intre în casa mea, altfel fac cumpărături, mă simt autosuficientă când merg la magazin și când urmăresc o publicitate, pot admira tot ce văd pe raft fără pic de dorință de a cumpăra. E MI-NU-NAT!


   ...vreau ca trupul meu să mă slujească încă mulți ani. Pentru asta trebuie să am grijă de el.

   După câteva documentare și cărți despre industria alimentară și cum ceea ce mâncam ne afectează sănătatea pe termen lung, ne-am schimbat obiceiurile alimentare. Cea mai semnificativă decizie pe care am luat-o a fost să reducem drastic consumul de carne și lactate (spre a le exclude în câțiva ani). La moment mâncăm carne doar o dată pe săptămână (înainte o consumam și de 2 ori pe zi), luată doar de la părinții mei și am introdus laptele vegetal în alimentația noastră. La dulciuri din ingrediente dubioase am renunțat anul trecut pentru a-i ține departe pe copii de zahăr în exces.

    Încă nu sunt exemplară la capitolul sport, dar e o rezoluție importantă pentru 2020.


   ...exact cum am grijă ce ajunge în trupul meu, trebuie să am grijă și ce se strecoară în mintea mea.

   Zilnic, fără să vrem, noi suntem inundați de sute de informații de care nu avem nevoie, dar care se stochează fără rost în creierul nostru. După o perioada în care mă simțeam obosită de fiecare dată când făceam scrolling pe rețelele de socializare, mi-am dat seama că multe dintre paginile / oamenii pe care îi urmăream, nu aduceau nici o relevanță sau utilitate în viața mea. Ba mai mult, anumit content mă consuma emoțional și nu-mi dădea o stare de bine după ce investeam timp ca să-l parcurg. Acum, deși nu am găsit echilibru total în acest domeniu, cu siguranță sunt mai selectivă cu privire la ce urmăresc, cât o fac și ce valoare atribui la cele văzute. Asta se referă atât la rețelele de socializare, filme, emisiuni și cărți.

 

   ...tot ce contează cu adevărat și ce avem e momentul actual. Nu trecutul și nici măcar viitorul.

   Din păcate, majoritatea dintre noi trăim în una dintre cele două dimensiuni mai mult decât în prezent. Eu vreau să mă învăț să fiu 100% aici și acum. E greu să stai focusată, să asculți persoana de alături cu ochi, urechi și inimă, să trăiești clipa fără să fii împins de dorința de a face o poză, un video pentru a-l distribui în online. Trăim pe regim autopilot. Facem majoritatea acțiunilor în mod automat, fără să gândim, simțim, savurăm. Am avut o perioada când parcă viața mi se scurgea printre degete...eu nu o puteam prinde. Nu mai vreau să revin acolo, e trist. Viața e mai mult decât atât. Acum, eu învăț să valorific fiecare clipă...încă învăț.


   Mulțumesc pentru 2019. Sunt recunoscătoare cu toată ființa pentru toate care mi le-ai oferit, bune și rele. Mulțumesc oamenilor și experiențelor care l-au făcut grozav.

   Îți mulțumesc, om bun, că ai ajuns la finalul acestui articol. Despre ce-a fost al tău 2019?!

    Hai 2020, fii despre SCHIMBARE!

S-ar putea să te intereseze și:

Despre femei la volan

November 15, 2019

deschide articolul

Decembrie poate fi magic și în pandemie! Prinde 24 activități din calendarul Advent pe care să le faci împreună cu copilul tău până la Crăciun.

November 27, 2020

deschide articolul